Actualizare cu rata medie anuală a inflației

Potrivit art.59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, “Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.”

În urma precizărilor Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Institutului Național de Statistică, rata medie a inflației cunoscută la 1 ianuarie 2018 este cea aferentă anului 2016, respectiv -1,5%.

În aceste împrejurări actualizarea dreptului de pensie aflate în plată sau cuvenite la data de 31.12.2017 beneficiarilor Legii nr. 223/2015, pe anul 2018, se va realiza cu rata medie anuală a inflatiei aferentă anului 2016, păstrându-se cuantumul pensiei aflat în plată și fără emiterea unor decizii de actualizare conform art. 74 alin. (2) din această lege.

Procesul de actualizare va începe după finalizarea recalculării pensiilor militare de stat, respectiv 30.06.2018.

Descărcare document.